SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

duminică, 25 iulie 2010

COMUNICAT

Vasile
24.07.2010
Cu privire la HOTĂRÂREA pentru aprobarea metodologiei de recalculare a pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor


Astazi, 23.07.2010, in calitate de jurnalist TVRM si de istoric militar, am participat la manifestarile legate de implinirea a 90 de ani de existenta a arhivelor militare, organizate de catre Centrul de Studii si Pastrare a Arhivelor Istorice Militare de la Pitesti. De aici am aflat ca au fost “”divulgate””, in sfarsit, Normele de aplicare ale legii de desfiintare a statutului de militar (Legea 119/2010) – un cadou otravit pentru lucratorii de la arhive, de ziua lor…

Militarii au avut nu legi si pensii speciale ci legi si pensii de stat, adica de serviciu (militare, de urmas, de boala).

Legea noastra de pensionare a fost insusita cu 4 ani in urma de catre magistrati, dupa care, acestia ne-au eliminat pe noi, titularii!...

Singurul efect benefic al Normelor care instituie haosul generalizat si printre specialisti, este acela ca desfiinteaza pentru totdeauna minciuna ca pensiile de peste 3000 de lei nu vor scadea. Cifra 3000 nu apare nici in Lege si nici in Norme. A fost si va ramane un procedeu de intoxicare, de pacalire a celor slabi de minte, pentru a se evita reactia legitima a militarilor in rezerva si in retragere, furati, umiliti, batjocoriti. Conform Legii 119/2010 si Normelor sale de aplicare, nimeni nu va avea o pensie mai mare de 1,9 puncte.

Cine vrea sa mai castige 2-3 lei in plus, fata de cele 900 – 1400 lei, pe care cu generozitate ni le ofera de acum inainte, ca pomana si nu ca drept, comandantul nostru suprem, prin intermediul slugilor Boc, Seitan, Videanu si altii, nu are decat sa se duca, 3ani si 5 luni de acum inainte, pentru a face coada la arhive la Pitesti, ca sa obtina inutilul: statele de plata de acum 60 de ani si care, fara ordinele de zi pe unitate si celelalte documente financiare nu valoreaza doi bani.

Dar daca va duceti inseamna ca acceptati prevederile discriminatorii ale Legii, adica descalificarea domniilor voastre ca militari.

SCMD a pregatit procesul in justitie, pe motiv de discriminare, deoarece pensia nu poate fi asimilata, potrivit legilor europene si Constitutiei Romaniei, drept bun patrimonial dobandit si inalienabil doar pentru magistrati si pentru cei pensionati pe Legea 19. Ori este pentru toata lumea, deci si pentru noi, ori pentru nimeni. In plus, cuantuml de pensie a fost stabilit si pentru magistrati si pentru noi si pentru altii, prin legi organice si nu prin Constitutia care face referire in egala masura si la structurile militare si la Curtea Constitutionala.

Impotriva unei legi strambe si a unor norme cinice si aberante, vom actiona in justitie atat noi, SCMD, cat si sindicatele din justitie, cele ale pilotilor civili si altele.

Atragem atentia totodata ca eventualele scapari (neaparitia la sfarsitul legii Basescu-Boc-Seitan a precizarii privind abrogarea legilor “”speciale””) nu sunt scapari!... Sunt masuri calculate, menite sa sporeasca haosul legislativ si deruta noastra, deoarece “”LEGEA SISTEMULUI UNITAR DE PENSII PUBLICE””, care trebuia votata in Camera in prima decada a lunii iunie, este pe teava si va fi votata si promulgata in situatia in care ne vom afisa prematur asii din maneca.

Oricum, o alta lege diversionista ne va abate atentia – aceea a impozitarii cu 16% a tuturor pensiilor. Adversarii nostri si cei ai natiunii romane actioneaza premeditat, urmarind haosul generalizat, iesirea necontrolata a flamanzilor in strada si, pe fondul declararii statului roman falimentar si neguvernabil, “”salvarea”” noastra se va face pe bucati, adica desfiintarea Romaniei ca stat national unitar. Declaratiile recente ale pastorului Laszlo Tokes fac parte din plan.

In concluzie, pentru salvarea noastra ca structura socio-profesionala, coloana vertebrala a statului, si pentru salvarea Romaniei, propun urmatoarele masuri, in acord cu cele stabilite la convocarea de la Alba Iulia:

•Nimeni sa nu dea girul, prin cereri semnate, aberatiilor legislative ale Basescului si compania;•SCMD sa declanseze rapid in justitie cele 3 procese stabilite la Alba Iulia;•Pe data de 25.10.2010, impreuna cu aliatii nostri in uniforma si cu cei din structurile de justitie, vom picheta Palatul Cotroceni, Ministerul Apararii Nationale, Ministerul Administratiei si Internelor, Ministerul de Justitie. Vom face astfel incat atasatii militari straini si canalele media straine, invitate la mascarada anuala a “”cinstirii”” sangelui varsat de catre martirii neamului, sa constate pe teren situatia reala;•Prin toate mijloacele vom alerta sindicatele militarilor activi si ONG-urile militarilor in rezerva din toate statele membre UE si NATO, atragandu-le atentia ca un precedent creat in Romania va deschide larg poarta umilirii si batjocoririi lor intr-un viitor apropiat.

Solicitam tuturor membrilor si simpatizantilor SCMD sa raspunda chemarii noastre pentru 25 Octombrie.

Derobarea inseamna sinucidere. Vremea principiului “”apa trece, pietrele raman”” a trecut. Adoptam principiul german “”mai bine un sfarsit cu groaza decat o groaza fara de sfarsit””.

Honor et Patria! Vae victis!

PRESEDINTE SCMD,Col. (r) dr. Mircea DOGARU