SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

marți, 8 noiembrie 2011

Singura solutie




Singura SOLUŢIE



            Cu fiecare zi care trece, mi se întăreşte convingerea că într-o societate alterată de corupţie şi contaminată de orgolii personale şi de partid în care ipocrizia, oportunismul, incultura, carierismul şi minciuna ca un corolar al tuturor relelor, au devenit virtuţi ale celor care întâmplător şi temporar conduc ţara, vânzând iluzii unei populaţii tot mai absente din spaţiul public, incapabilă să înţeleagă ce i se întâmplă. Singura soluţie pentru redresarea situaţiei este implicarea în viaţa societăţii a tuturor acelora care încă mai gândesc şi simt româneşte, pentru REDEŞTEPTAREA ŞI SCOATEREA DIN AMORŢEALĂ A POPORULUI ROMÂN.
            Implicarea noastră a tuturor cetăţenilor în viaţa comunităţilor şi sancţionarea drastică a manipulărilor de partid, abuzurilor şi fărădelegilor este o datorie civică şi o responsabilitate faţă de soarta fragilei noastre democraţii şi a viitorului statului de drept şi al naţiunii române.
            Necesitatea implicării urgente, este dată de dimensiunea dezastrului economic provocat mai ales de o guvernare incapabilă să înţeleagă fenomenele macro şi micro economice şi să ofere soluţiile relansării economice, dar în egala măsură şi de situaţia societăţii româneşti în ansamblul ei, în care predomina sărăcia, lipsa locurilor de muncă şi a siguranţei zilei de mâine, ura şi discordia între toţi şi toate câte există, minciuna şi hoţia care a schimbat scara valorilor sociale şi a bulversat relaţiile interumane şi instituţionale normale şi fireşti.
            Într-o ţară măcinată printre altele de ură şi discordie, fapt provocat şi întreţinut de o putere politică pe cât de ticăloasă pe atât de iresponsabilă. Singura cale de revenire la normalitate este participarea voluntară a tuturor cetăţenilor la procesul de luare a deciziilor de către autorităţi, mai ales a acelora care ne influenţează viaţa şi activitatea. În dubla sa calitate de finanţator al actului de guvernare şi beneficiar al rezultatelor acestui act, cetăţeanul contribuabil, aşa cum este în toata lumea civilizată, urmăreşte ca tot ce se face şi se întreprinde să fie numai în interesul său şi în interesul naţional fără risipa de resurse şi energie.
            Acest lucru nu a fost înţeles şi nu este înţeles de către cetăţeanul român, fapt care a permis ca în cei 21 de ani de rătăcire în labirintul tranziţiei să pierdem (să lăsăm să fie furată) toată averea muncită de către noi şi părinţii noştri, acea „avuţie naţională comunistă” transferată în conturile miliardarilor de azi.
            Vânzătorii de iluzii de azi asemeni celor de ieri, ne prostesc în numele valorilor occidentale şi a normelor comunitare, îndepărtându-ne de istoria noastră, de tradiţia străbună şi valorile noastre de la înaintaşi, cu scopul bine definit de a ne dezrădăcina şi distruge ca neam şi ţară.
            Nimic din ceea ce se întâmplă azi nu este întâmplător, actuala putere aplicând pas cu pas soluţiile hotărâte în laboratoarele străine nu pentru interesul naţional mult trâmbiţat, ci în interesul aşa zisei globalizări, dătătoare cu bunăstare stabilitate şi prosperitate.
            Dorim să participăm la procesul de globalizare păstrându-ne identitatea naţională şi mai ales să contribuim în mod activ atât la procesul de producţie, dar şi de repartiţie echitabilă a resurselor şi beneficiilor.
            Azi este mai actual ca oricând principiul „unitate în diversitate” şi considerăm că mai presus de orice în relaţia noastră ca neam cu alte seminţii este demnitatea şi respectul reciproc fără de care nu se poate construi nimic.
            Tabloul dezastrului naţional este amplu şi el trebuie să ne îngrijoreze, dar mai ales să ne mobilizeze şi să ne motiveze în acţiunile pe care urmează să le întreprindem în planul coagulării tuturor forţelor din societate în jurul OPOZIŢIEI pentru înlăturarea pe cale democratică de la putere a actualei coaliţii.
            Deviza liberală „PRIN NOI ÎNŞINE” este astăzi mai actuală ca oricând, ea având un caracter mobilizator, transmiţând un semnal de încredere în forţele noastre ca cetăţeni, dar şi de încredere şi speranţă în viitorul care trebuie să ne aparţină.
            A rămâne în afara construcţiei la care azi lucrează întreaga societate românească şi anume realizarea opoziţiei unite, înseamnă un act de trădare morală care ne va apăsa pe tot parcursul existenţei noastre, dându-ne mustrări de conştiinţă pentru simplul fapt că odată cândva am fi putut face ceva şi nu am făcut. Pentru toate acestea, şi numai pentru acestea la Craiova s-a născut ideea implicării noastre ca militari rezervişti în organizarea societăţii civile dezbinată, redeşteptarea conştiinţei neamului românesc, coagularea tuturor forţelor şi energiilor în jurul U.S.L. în realizarea opoziţiei unite, iar toate acţiunile noastre se vor canaliza şi desfăşura în mod gradual numai pentru atingerea acestui scop.
            Nimic din ce am întreprins, întreprindem şi vom întreprinde nu urmăreşte angajarea politică a sindicatului, acţiunile noastre având un caracter civic de sprijinire a U.S.L., în lupta inegală pe care o duce cu o putere excesiv de autoritară care prin tot ce face creează premisele pentru cea mai mare fraudă electorală produsă vreodată poate chiar mai mare decât cea din 1946 când în Romania comuniştii au venit la putere, furând alegerile cu aportul unor autorităţi timorate, speriate, ameninţate, şantajate şi cumpărate şi sub protecţia stăpânului de la răsărit.
            Acordurile de colaborare cu partidele din U.S.L., prin care ne angajăm, să popularizăm PROGRAMELE ECONOMICE ŞI SOCIALE ale alianţei, angajarea noastră în atragerea nehotărâţilor şi mobilizarea lor la vot, acţiunile de monitorizare a campaniei electorale şi eliminarea mitei electorale, precum şi supervizarea procesului de vot, dar mai ales neschimbarea şi falsificarea rezultatelor obţinute la urnă, nu sunt acţiuni cu caracter politic, ele sunt acţiuni civice la care trebuie să participăm cu toţii pentru că numai aşa vom da o lecţie celor care azi ne umilesc şi batjocoresc.
            Perioada celor care „CU IAURT, CU GOGOŞELE, TE FĂCUŞI VOINIC MIŞELE ….”. După cum spunea poetul Enăchiţă Văcărescu trebuie să ia sfârşit nu pentru binele nostru, cât mai ales pentru binele copiilor şi nepoţilor noştri. Suntem datori faţă de ei să terminăm ceea ce am început în decembrie ‘89 şi să le lăsăm moştenire o ţară democrată europeană în care puterea să fie a lor, în care munca cinstită şi valoarea să fie secretele prosperităţii ca individ şi ca naţie, în care ELITELE SOCIALE să fie apreciate, iar cei mulţi să înţeleagă că societatea nu poate fi condusă de mediocrii, în care instituţiile statului să lucreze pentru cetăţeni şi nu pentru grupuri de interese, iar separaţia puterilor în stat să dea cetăţenilor garanţia NORMALITĂŢII, ADEVĂRULUI ŞI DREPTĂŢII.
            Aceste deziderate trebuiesc îndeplinite de generaţia noastră pentru a avea tăria şi puterea să ne uităm în ochii copiilor noştri şi prin ei în ochii celor care vor urma.
            Dacă vom rata această ocazie unică şi crucială pentru România, ne vom merita „blazonul” de laşi pe care istoria ni-l va acorda.
            Alegeţi dragi colegi între CINSTE, ONOARE, DEMNITATE ŞI UMILINŢĂ, LAŞITATE ŞI TRĂDARE….., decizia ne aparţine şi este hotărâtoare.

            Cu speranţă, credinţă şi respect pentru neamul românesc
            Preşedintele Filialei 1 Craiova al SCMD 
            Col. (r.) Ec. 
                                    IOAN MIŞU NAON



Biroul Operativ al Filialei 1 Craiova