SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

marți, 3 iulie 2012

Intălnire cu consilierul Ministrului Apărării, doamna Sârbu Simona Luminița


Întâlnire cu consilierul Ministrului Apărării, doamna Sârbu Simona Luminiţa




Luni după amiază la orele 16.30 a avut loc la Cercul Militar din Craiova o întâlnire a doamnei consilier Simona Sîrbu, preşedinta comisiei de redactare a noii legi a pensiilor militare, cu reprezentanţii asociaţiilor militarilor din Craiova. Au participat reprezentanţi ai filialelor SCMD din Craiova, Caracal, Slatina şi Pleniţa, preşedintele ROMIL, Marian Popa şi domnul Col (r)Ionescu, reprezentant al ANCMRR filiala Craiova. Domnul general(r) Grecu, preşedintele filialei, nu a venit, probabil nu l-au lăsat părinţii… de la Bucureşti.


Discuţiile, cum era de aşteptat s-au axat pe noua lege a pensiilor militare. După ce doamna consilier a făcut o scurtă prezentare a paşilor făcuţi până în prezent, s-a trecut la discuţii şi propuneri. Au luat cuvântul reprezentanţi ai tuturor filialelor SCMD care au pus în discuţie aspecte legate de:

1. Necesitatea luării unor măsuri concrete şi adoptării unei HG care să rezolve cel puţin la nivel de legiferare, dacă nu şi practic la nivel financiar, problema pensiilor pe 2012 pentru cei cărora le-au scăzut pensiile.
2. Necesitatea rezolvării problemelor legate de lipsa răspunsurilor la contestaţiile trimise comisiei de rezolvare a contestaţiilor, care duc la pierderea proceselor pe fond din lipsa unui răspuns din partea MApN.
3. Problema ordinului MS132 dat pe baza HG S1019 de fostul ministru şi aplicat discriminator pentru „aranjarea unor pensii” ca şi a abuzului făcut prin intervenţia unor factori de decizie care au blocat aplicarea prevederilor legale şi au dat o interpretare tendenţioasă.
4. Probleme legate de lămurirea Art. 107 din varianta de lege expusă pe blogul SCMD .
5. Obţinerea unui acord al Ministerului Apărării Naţionale respectiv al departamentului juridic în vederea suspendării proceselor aflate pe rol cu pensionarii militari pe cale amiabilă cu acordul ambelor părţi până la finele anului când vom avea un răspuns clar privind noua lege ca şi eventuala rezolvare a problemei pensiilor pe 2012.
6. Efectele abrogării L-164 pentru cei care lucrează în sistemul privat şi nu beneficiază de vechime de muncă corespunzătoare anilor lucraţi înainte, aşa cum prevedea L-164.
7. Necesitatea abrogării capitolului IV din L-329 măsură ce nu implică efort financiar.
8. Disponibilitatea rezerviştilor de a participa efectiv la procesul recalculare pe baza noii legi, cu rezervişti din specialitatea finanţe pentru a asigura un plus de profesionalism acestui proces şi a evita astfel greşelile şi abuzurile făcute în procesul de revizuire anterior.


Din cele expuse de doamna consilier a rezultat că:
• Va transmite conducerii MApN aspectele legate de răspunsurile la contestaţii, de ordinul MS-132, ca şi urgentarea rezolvării pensiilor pe 2012.
• Privind art. 107 din proiectul de lege, situaţia se va rezolva de modul că noua lege va stipula calcularea pensiei în funcţie de solda de grad şi funcţie cu sporurile şi primele ce vor fi stabilite. Dacă în urma acestei recalculări pensia rezultată va fi mai mare decât pensia aflată în plată sau cea din decembrie 2010 pentru cei cărora le-a scăzut prin revizuire, aceştia vor primi pensia recalculată. Dacă pensia recalculată va fi mai mică decât pensia aflată în plată la momentul recalculării, respectiv Ianuarie 2013 sau mai mică decât cea din decembrie 2010 pentru cei cărora le-a scăzut în urma revizuirii, atunci aceştia vor primi în continuare cuantumul cel mai avantajos. Pentru toate cazurile, sistemul de aplicare a pensiei va fi cel stabilit prin noua lege, respectiv pensie militară de stat, ca pensie ocupaţională având punctul de pensie legat de soldele de grad şi de funcţie ale activilor, cuantum ce va fi corectat la fiecare mărire a salariilor activilor, aşa cum era specificat pe vechea lege 164. În cazul în care noua decizie de recalculare conform noii legi va fi trimisă pensionarului in luna mai sau iunie a anului 2013 iar suma este mai mare decât suma aflată în plată,sumele datorate pe lunile diferenţă dintre ianuarie 2013 până în momentul primirii deciziei se vor recupera conform proiectului de lege, dacă aceasta va rămâne aşa în varianta finală.
• Se va face tot posibilul să se evite orice discriminare sau nedreptăţire a unor categorii de militari deşi este imposibil de împăcat absolut toţi pensionarii. Tocmai pentru aceasta s-au luat măsuri de consultare a tuturor asociaţiilor şi categoriilor de pensionari, pentru a afla punctele de vedere şi problemele pensionarilor din cele mai diverse specialităţi, arme şi departamente, care să acopere toată problematica.
• Va susţine punctul de vedere privind suspendarea proceselor de comun acord pentru a evita pierderea proceselor de către pensionari şi pentru a da ocazia rezolvării diferendului pe cale amiabilă.
• Este oricând gata să primească atât pe adresa de mail a comisiei de lucru, respectiv comisie.pensii@mapn.ro cât şi prin filialele asociaţiilor militare orice propuneri şi sugestii care ar duce la realizarea unei legi a pensiilor fiabilă şi corectă.
Următoarea escală a doamnei Sîrbu este garnizoana Piteşti.