SURPRIZE , SURPRIZE, Având in vedere faptul ca rezolvarea problemelor noastre, legate de inechitățile din sistemul de...

Publicată de Mișu Naon pe Duminică, 4 octombrie 2020

joi, 27 noiembrie 2014

Comunicat

COMUNICAT


Biroul Operativ al Filialei Craiova, face apel la Biroul Operativ Central al SCMD, respectiv la Preşedintele Mircea Dogaru, ca în cel mai scurt timp, să revină la aberanta şi abuziva decizie, prin care în mod nestatutar, a suspendat conducerea Filialei Sectorului 6, fără a binevoi să dea curs invitaţiei acestei filiale, de a participa la lucrările adunării generale, unde urma să ia act la nemulţumirile simplilor membrii de sindicat, faţă de activitatea domniei sale şi a altor şefi de departamente, legată de viaţa internă a SCMD.
Considerând că acest gen de acţiuni, sunt menite a agrava prezenta stare de fapt, în care actuala conducere interimară, se situează în afara cadrului legal care reglementează activitatea sindicatelor din România, B.O. al Filialei Craiova îşi exprimă sprijinul pentru colegii din filiala Sector 6 Bucureşti, susţinându-le demersul democratic, la libera exprimare precum şi a acelor acţiuni menite a scoate la iveală eventualele abuzuri şi ilegalităţi săvârşite de către unele persoane din conducerea SCMD.
          Pentru soluţionarea urgentă a acestei situaţii, care afectează grav imaginea şi credibilitatea SCMD, B.O. al Filialei Craiova solicită convocarea C.D. De asemenea, atenţionăm asupra faptului că orice acţiune în instanţă prin care se va contesta legitimitatea actualei conduceri precum şi deciziile acesteia, vor bloca viaţa de organizaţie într-un moment în care trebuie să ne concentrăm efortul pentru a urgenta adoptarea Legilor Pensiilor Militare de Stat, şi a măsurilor reparatorii pentru camarazii discriminaţi de prevederile Legii 241.

          Cu respect faţă de camarazii cu coloana vertebrală şi bună credinţă din SCMD!

PREŞEDINTELE FILIALEI 1 CRAIOVA a SCMD
Col. (r.).

                    Ioan Mişu NAON